Busuioc

Ocimum basilicum

Aroma busuiocului

Frunzele de busuioc sunt extrem de aromate, deoarece planta, la fel ca și cimbrișor, oregano și cimbru, aparține familiei “Lamiaceae”, care sunt plante extrem de aromate.
Busuiocul are un miros puternic, dulce și ușor înțepător, împrumutând mâncărurilor o aromă proaspătă, distinctivă.

Utilizarea busuiocului

Busuiocul este un condiment indispensabil în bucătăria italiană, aducând o notă tipic mediteraneeană în preparate precum salata caprese, pesto, antipasti, însă se asociază foarte bine și cu brânză, smântână, ouă, roșii sau roșii coapte. Pe lângă mâncărurile reci, busuiocul dă o aromă rafinată și proaspătă diferitelor feluri de mâncăruri calde precum sosuri, pizza, paste, supe, tarte, diverse umpluturi, mâncăruri cu carne sau legume gătite.

Sfaturi pentru gătit

Busuiocul se adaugă cu puțin înainte de a fi gata mâncarea pentru a-și păstra aroma.

Originea și istoria busuiocului

Termenul de busuioc provine din limba greacă „basileus“ care înseamnă „rege“. Busuiocul este originar din India. A fost adus în Europa de către Alexandru cel Mare, care a plantat busuioc în grădinile Romei Antice. Astăzi, este cultivat în principal în jurul Mediteranei, mai ales în Franța și Italia. Cu cât se bucură mai mult de soare, cu atât aroma sa este mai puternică. Recoltarea busuiocului se face în perioada de înflorire, din iunie până în septembrie.
Există aproximativ 60 specii de busuioc, care diferă prin aromă, dimensiune, formă și culoare a frunzelor. Soiurile cel mai des folosite în bucătărie sunt, pe lângă busuiocul mediteraneean, busuiocul cu frunze roșii -violet „Opal”, busuiocul cu aromă de scorțișoară și lămâie etc.

Bine de știut

Busuiocul se armonizează foarte bine cu piper, usturoi, piper Cubeb, lavandă, oregano, rozmarin, vanilie, coajă de lămâie și portocală.